
Da, stiu, n-am mai scris cam de mult… si ce ? nu scriu la norma, scriu numai atunci cand am ceva care ma roade, imi macina interiorul sau pur si simplu nu ma lasa sa dorm…
Ar fi atat de multe de spus si parca nu imi ajung literele de pe tastatura, atat de multe s-au intamplat in ultima vreme, multe s-au schimbat, oamenii s-au schimbat… s-au schimbat in oameni… oameni rai sau buni… oameni care te inteleg si oameni care te resping… te resping pentru ceea ce esti ? sau pentru ceea ce nu esti ? sau poate te resping pentru ceea ce nu sunt ei… dar stiti ceva ? hai sa nu mai vorbim despre oameni pentru ca oamenii fac oamenii sa fie rai si am putea sa continuam la nesfarsit… si unde vroiam sa ajung de fapt… nici nu mai stiu… sunt atatea drumuri pe care as putea sa le urmez, insa cel mai drept dintre ele nu este pavat… este plin de maracini, scaieti, uscaturi asemeni unei societati corupte ca cea in care traim… sa-mi fac oare loc printre maracini ? sau sa aleg unul din celelalte drumuri… poate pe cel pavat cu marmura… sau poate pe cel pavat cu piatra sau… dar nu are rost sa imi indrept privirea spre cel pavat cu aur si pietre pretioase, caci nu sunt demn de el, dar stai putin… oare unde duce acel drum ? oare duce la pierzanie… sau la nemurire ? nu stiu si nici nu vreau sa stiu. Desigur as putea sa astept un alt drumet care asemeni mie hoinareste prin tara nimanui cautand NIMICUL, as putea sa ma prefac atotstiutor si sa-l indrum spre poteca ferecata cu aur si sa-i astept finalul sau renasterea. RUSINE DEZONOAREI !!! Incet, incet, imi fac loc printe maracini, in fond am trait toata viata printre ei, imi indrept privirea inainte si plec in cautarea NIMICULUI, dar stiti ce e ciudat ? caci cateodata NIMICUL este TOTUL … cerul se intuneca pentru cateva clipe, negura pune stapanire peste tinutul nimanui, pesemne ca alegerea drumului nu a fost cea potrivita… Dar stai! Totul se risipeste negura dispare strapunsa de lumina pala a lunii… S-a facut deja noapte? Exista noapte in tinutul nimanui? Dar ce fel de noapte este asta ? Noaptea nimanui, imi raspund in gand, suntem in tinutul nimanui… Dupa 2 clipe de neatentie am pierdut noaptea… se face iarasi zi… pasarile revin iar pe cerul meu gata sa aspire la altitudini inalte… ideale in simtire. Imi stropesc fata, pornesc din nou la drum, ranile se adancesc, maracinii se indesesc orizontul e departe, sfarsitul e aproape, scurte secvente noapte/zi mi se deruleaza in fata ochilor si simt ca sunt tot mai aproape, e iarasi noapte, e liniste in tinutul nimanui, pentru o clipa m-am oprit… e liniste… din cand in cand aud doar stropii de sange storsi din ranile interioare cum se lovesc cu putere de colbul presarat pe carare, pentru o clipa capteaza atentia oricui si apoi se adancesc in colb pentru totdeauna, a trecut o clipa, o clipa de vesnicie, destinul imi zambeste, ranile se adancesc, nu-i nimic, sunt puternic, REZIST! Mintea imi joaca feste, cineva se joaca cu mine, ii fac jocul si pornesc din nou la drum. Muntii adevarului se inalta din gloata naucita de guvernatorul minciunilor. O rup la fuga sa ajung primul, poate odata cu muntii ma voi inalta si eu spre nemurire, caci de mult nu am mai fost nemuritor… muntele meu e cel mai lenes, asemeni mie… se inalta, se intalta si poposeste doua sau trei vesnicii apoi isi continua molcom drumul spre infinit, in sfarsit am ajuns, am ajuns acolo unde nu ma poate atinge nimeni, nici macar guvernatorul minciunilor, am atins NIMICUL, insa nu pot deschide ochii caci as ramane orbit, pentru o clipa imi arunc privirea in jos si cad… in PACAT !!!